Se estimează că, la nivel mondial, prevalența bolii celiace (intoleranța la gluten) este de 1%. Debutul simptomelor poate apărea oricând, din copilărie la viața de adult. Astfel, boala poate deveni evidentă când un copil începe să consume cereale care conțin gluten. În alte cazuri, poate să nu apară până la maturitate, când poate fi declanșată sau descoperită în urma unei intervenții chirurgicale la nivelul tractului gastro-intestinal, în urma stresului, sarcinii sau a uneiinfecții virale. Poate fi descoperită și în urma evaluării altei probleme de sănătate (cum ar fi constipația, durerea abdominală sau anemia inexplicabilă).
Forma prezentă la copii include, mai curând, simptomele „clasice” gastro-intestinale, cum ar fi diaree, steatoree, balonare abdominală, oboseală, întârzieri în creștere. Un număr tot mai mare de pacienți prezintă și simptome extraintestinale (cum ar fi migrene, gândire „încețoșată”, anemie, reducerea densității osoase, oboseală cronică, hipoplazia smalțului dentar, creșterea nivelului enzimelor hepatice). Un studiu recent a arătat că numai 34% dintre pacienții pediatrici au prezentat simpomele clasice ale Bolii celiace și 43% au avut simptomele non-clasice (Almallouhi și colab, 2017). Ca urmare a simptomelor variate care pot apătrea la debut, boala celiacă este frecvent confundată cu Sindromul colonului iritabil, deficiența de lactază, afecțiuni ale vezicii biliare și cu alte afecțiuni care nu implică în mod obligatoriu tractul digestiv.
Pacienții pot prezenta una sau mai multe afecțiuni asociate cu boala celiacă, așa cum sunt: anemia, oboseala generalizată, scăderea în greutate, osteoporoza, deficiențe de vitamine sau minerale și (deși rare) cancere gastro-intestinale. Dermatita herpetiformă, este o altă manifestare a bolii celiace.
Persoanele care sunt diagnosticate târziu sau care nu pot urma dieta au un risc mai mare de complicații pe termen lung ale bolii celiace.
Tratament
Aderența strictă, pe toată viața, la dieta fără gluten este singurul tratament cunoscut pentru boala celiacă. Termenul „gluten” include mai multe fracții peptidice din proteine (prolamine) din grâu (glutenina și gliadina), secară (secalina) și orz (hordeina). Puțini dintre cei diagnosticați cu boală celiacă pot reacționa și la avenina, proteină din ovăz. Aceste peptide nu sunt complet digerate și, la persoanele cu susceptibilitate genetică, trec prin mucoasa intestinală și pot declanșa un răspuns inflamator care afectează vilii intestinali, împreună un un răspuns sistemic imunitar. Dieta strictă fără gluten diminuează procesul autoimun și, de obicei, mucoasa intestinală se reface complet sau aproape complet. În 2-8 săptămâni de la începerea dietei, cei mai mulți pacienți constată „domolirea” simptomelor. Ameliorarea histologică, imunologică și funcțională poate necesita luni sau chiar ani, în funcție de durata afecțiunii, de vârsta pacientului, și de complianța la regim.
Cu un control strict al dietei, anticorpii specifici devin nedetectabili în 6-12 luni, la cei mai mulți pacienți. Îmbunătățirea semnificativă a funcției și a structurii intestinale apare, în medie, la 2 ani de dietă strictă.
